Jante de otel vs jante din aliaj

Importanta anvelopelor ca elemente de siguranta ale masinii tale a fost lamurita pe acest blog. Reamintim doar faptul ca pneurile reprezinta singurele elemente de contact al autovehiculului cu suprafata pe care ruleaza, asadar eficienta lor este esentiala. 

De data aceasta ne indreptam atentia asupra combinatiei dintre anvelope si jante, instrumente care transmit si executa comenzile de directie ale mecanicii. In plus fata de cauciucuri, care au exclusiv un rol functional, jantele puncteaza si la capitolul estetica. Primul criteriu de alegere este materialul din care sunt confectionate: otel sau aliaj. Fiecare are instructiuni de intretinere, precum si o serie de avantaje si dezavantaje, pe care le vom prezenta in cele ce urmeaza.

Argumente pro aliaj

Daca esti in cautarea unui prag maxim de performanta cu detalii unice de design, aliajul este alegerea naturala. Jantele din aliaj sunt disponibile in cele mai diverse forme, intr-o varietate de culori si au randament sporit. In general, cand vorbim de roti mai mari de 17 inci, nu se mai pune problema materialului pentru jante – aliajul este castigator! 

Image by Mikes-Photography from Pixabay

Marele avantaj al aliajelor este greutatea foarte mica. Astfel reusesc sa ofere performanta superioara in majoritatea conditiilor. Sunt ideale pentru mediul urban, deoarece aplica mai putina presiune pe suspensiile si articulatiile masinii tale. Demarajul mai usor si mai rapid este doar un bonus binevenit. Principalul argument pentru superioritatea acestui material este faptul ca producatorii premium monteaza inca din fabrica pe masini jante din aliaj in variantele superioare de echipare.

Dezavantajele aliajului

Principalul neajuns al jantelor confectionate din aliaj este durabilitatea scazuta. Atunci cand se lovesc de gropi, borduri, sine de tren sau tramvai ori alte obstacole intalnite in drum, jantele din aliaj se indoaie si chiar se pot crapa cu usurinta. Reversul aspectului estetic placut este usurinta cu care se zgarie. Dintr-o simpla manevra de parcare, daca atingi cu janta marginea bordurii, risti ca roata sa-si piarda din stralucire si aspect si sa capete urme inestetice.

De ce sa alegi otelul

In primul rand, este varianta mai ieftina. Al doilea motiv este, evident, durabilitatea. Intrucat sunt mult mai rezistente decat concurentele din aliaj, jantele din otel sunt recomandate in special pentru sezonul rece sau pentru autoutilitare. 

Image by Mikes-Photography from Pixabay

Pe timp de iarna, cauciucurile trebuie sa treaca peste zapada, gheata, polei, materiale antiderapante, gropi aparute din senin in asfalt si multe alte obstacole. Este foarte greu sa iesi din aceste conditii cu jante din aliaj intacte. In schimb, rotile din otel rezista mult mai bine la socuri. Pentru a se indoi este nevoie de o forta extraordinara, in timp ce craparea lor este aproape imposibila! 

Principalul dusman al metalelor – rugina – poate fi tinuta departe cu ajutorul vopselelor si lacurilor de protectie speciale. Lipsa detaliilor de nivel estetic face ca manevrele de reparatie, atunci cand este nevoie, sa fie mult mai usor de efectuat, deoarece singura grija va fi indreptarea jantei, nu pastrarea detaliilor estetice. 

In ceea ce priveste estetica generala a masinii, partea inferioara poate fi compensata prin alegerea unui set de capace de roti. Varietatea este atat de mare incat acopera orice preferinta si buget.

Image by It is not permitted to sell my photos with StockAgencies from Pixabay

Probleme ridicate de jantele din otel

Greutatea suplimentara a jantelor din otel inseamna o sarcina in plus aplicata asupra masinii tale. Acest lucru poate reduce centrul de greutate al vehiculului. Primul neajuns din acest punct de vedere este scaderea agilitatii si capacitatii de accelerare a automobilului. Mecanica si articulatiile masinii resimt aceasta presiune si se uzeaza mai usor. 

O alta problema legata de jantele din otel este lipsa compatibilitatii cu rotile cu diametru mare. Asadar, nu toate jantele din aliaj pot fi inlocuite de variante din otel. Pragul maxim pentru automobile se opreste in jurul valorii de 16 inch. Cu toate acestea, la autoutilitare se bucura de suprematie.

Nu trebuie sa excluzi nicio varianta

De acest lucru si-au dat seama si producatorii de automobile, care echipeaza variantele superioare din fabrica cu jante din aliaj, insa ofera la cerere si seturi de cauciucuri de iarna montate pe jante din otel, de cele mai multe ori cu diametru mai mic. In tara noastra, investitia intr-un set de jante pe care sa pastrezi anvelopele de iarna te ajuta sa economisesti timp si bani. 

Cu un singur rand de jante, de cel putin doua ori pe ani trebuie sa permutezi cauciucurile. Acest lucru inseamna mai mult timp petrecut la vulcanizare si costuri superioare cu manopera. In plus, pneurile demontate sunt mai greu de pastrat in lunile de extrasezon. Daca ai doua seturi de jante de la Anvelope-Autobon, te bucuri de performanta maxima a anvelopelor. 

Cauciucurile de vara, cu diametru mare, ofera cel mai bun randament cand sunt echipate pe jante din aliaj. In aceeasi logica, anvelopele de iarna, mai groase, cu diametru mai mic si flanc mai mare, se potrivesc perfect cu jantele din otel, care nu mai ofera viteza, ci rezistenta la intemperii.

Ca de obicei, nu exista o varianta ideala de jante, potrivita pentru toata lumea. Trebuie sa iei in calcul conditiile in care vei circula, atat de vreme, cat si de infrastructura. Cei mai multi aleg varianta amintita mai sus, cu jante din aliaj in sezonul cald si otel pe timp de iarna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *